Steaua s-a întărit cu trei jucători pentru a participa în grupele Ligii Campionilor. Neagu, Varela și Kapetanos au fost deja trecuți pe lista UEFA.
Valeriu Argăseală crede că Neagu poate juca alături de Bourceanu în linia de mijloc, fiind nevoie de un lot competitiv pentru participarea în toate competițiile.
„Toate cele trei transferuri sunt făcute. Neagu, Varela și Kapetanos sunt ai Stelei. Am transmis lista deja la UEFA.
O echipă care este calificată în grupele Ligii are nevoie de un lot competitiv. Alături de Bourceanu, Neagu poate să joace la fel de bine în echipă. Sunt șase meciuri în grupe și pot apărea multe într-o competiție așa de importantă. Trebuie o echipă bună.
Echipa națională se face pe scheletul Stelei, sunt meciuri la fel de solicitante și trebuie folosiți toți jucătorii din lot. Trebuie să aliniezi o echipă competitivă în fiecare competiție”, a spus Valeriu Argăseală la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER